FunZine – Povești ilustrate în propria mini-carte

Interval de prețuri: 100,00 lei până la 180,00 lei

Atelier creativ de realizare a unui zine (mini-carte artizanală), în care vei transforma o idee într-o poveste vizuală. Vei explora tehnici simple de grafică și compoziție, iar la final vei pleca cu propria creație unicat.

SKU: Nu se aplică Categorii: ,

Descriere

Zine-ul sau funzine-ul provine de la cuvântul magazine și reprezintă fix opusul acesteia: o carte, în tiraj mic, care nu respectă regulile clasice ale unei reviste/ziar. Este o metodă de exprimare liberă prin care poți comunica un mesaj, o idee, o poveste sau te poți promova. Baza acestui concept, care a apărut odată cu mișcarea punk, este folosirea materialelor uzuale, pe care le avem la îndemână – hârtii, reviste, cartoane, creioane, bucăți de materiale, etc – sub forma unei cărți. 

La acest atelier propun să lucrăm pe o temă (aleasă de tine sau propusă de mine) pe baza căruia să compunem o poveste, un moment, o serie cu un element/obiect ales, un personaj pe care îl vom transpune sub forma unui zine, împăturit (dintr-o bucată de hârtie) sau legat cu capse/ață.

Vei învăța bazele graficii de carte de la idee la implementare vizuală. Ce înseamnă să creezi o poveste pornind de la o idee, o propoziție, cum o desfășori pe pagini și cum o tratezi grafic. Beneficiile sunt multiple: libertate totală de expresie, explorarea identității vizuale, spațiu pentru experiment, învățare prin practică, dezvoltarea abilităților de comunicare, întărirea încrederii în sine, etc. 

Atelierul nu necesită experiență anterioară! Sunt acolo să vă îndrum și să ajut la nevoie. 

 

Vei pleca cu o carte creată de tine, care poate fi multiplicată într-un tiraj mic. Este o tehnică pe care o poți repeta acasă ori cu prietenii, pentru că se folosesc materiale uzuale, la îndemână.

 

Toate materialele sunt incluse


Despre Maria

Sunt o persoană deschisă, un explorator activ al artei, a modului în care o transmit și o trăiesc în viața de zi cu zi. Mai concret și pe scurt, sunt absolventă a UVT – Facultatea de Arte și Design, secția Grafică, Timișoara și a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD).

Din 2021 până în prezent practica mea s-a transpus în expoziții/proiecte personale sau de grup, târguri de artă, zeci de ateliere/întâlniri cu diverse tematici și tehnici pentru oamenii mici și mari. Lucrez cu tehnici de reciclare(papier-mache) , de transfer și de desen, folosind materiale precum creionul, tușul, markere, acuarele pe suport de hârtie, carton sau pe diverse obiecte reciclate (păstrându-le sau nu forma originală).

Cred cu adevărat că practicarea artei, de orice fel, poate duce la o gândire creativă, ce se va transpune în orice plan/domeniu. Procesul și practica constantă sunt singurele esențiale, restul sunt detalii.

Informații suplimentare

Număr persoane

O persoană, 1+1

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „FunZine – Povești ilustrate în propria mini-carte”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *